Teorema Dudiță** Urziceni – Gaz Metan 1-1

Teorema Dudiță** Urziceni - Gaz Metan 1-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe vremea lui Petrescu, dacă Unirea deschidea scorul aveai
nevoie de o ședință cu flacăra violet pentru a spera într-un gol
egalizator. În mandatul lui Levi, Mehmedovic și Fernandes oferă
materie primă doar pentru blestemele israelianului. Poate și din
acest motiv, noul antrenor din Bărăgan nu a reușit să se bucure de
nicio victorie în fața propriilor suporteri. Și a trecut ceva vreme
de la semnarea contractului. Așa cum a trecut și de la ultimul gol
pe care mijlocașul ofensiv Dudiță îl marcase pentru ardeleni. Din
etapa a treia a turului de campionat.

Ieri a fost însă mult mai grăbit. A marcat la prima atingere, la
doar zece secunde de când l-a înlocuit pe Nohai. Restul persoanelor
implicate sunt enumerate mai sus, iar la capitolul „meritoși” ar
mai putea intra și chelia grecului Galanis, un Kapetanos de Mediaș,
comparația fiind mai mult sau mai puțin forțată. În rest, în
Bărăgan bate vântul și aduce cu el doar mingi catapultate în 16-le
oaspeților din ambele benzi. Și din „furtuna” iscată artificial în
careul lui Vârcă, doar o execuție merită titlul de centrare. Cea a
lui Semedo pentru reluarea din plonjon a lui Bilașco, acesta fiind
chiar scenariul de la golul campionilor. Dacă mai punem vreo două
lovituri libere executate bine, dar scoase de același Vâtcă putem
spune stop unui inventar fără prea multe ecuații și funcții în
dreptul ialomițenilor. Aici a punctat doar „profu” de pe banca
oaspeților, dar cu o simplă schimbare; Dudiță în locul lui
Nohai.

2 goluri a
marcat Dudiță în Liga 1, cu tot cu cel din meciul de ieri cu
Unirea

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI
DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A
PARTIDEI

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×